money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Boris Tadic, reales preşedinte în Serbia

Publicat la 04.02.2008, 06:23:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Boris Tadic, reales preşedinte în Serbia
A fost cel mai disputat scrutin din istoria recentă a Serbiei, care a depăşit astfel un moment de răscruce. Alegătorii au avut de fapt de optat între Uniunea Europeană şi apropierea de Rusia. Preşedinţia slovenă a Uniunii Europene a salutat realegerea lui Boris Tadic, victorie care confirmă, în opinia oficialilor de la Bruxelles, susţinerea sârbilor pentru cursul democratic şi pro-european al ţării lor.

Victoria preşedintelui pro-occidental creşte şansele Serbiei de aderare la forumul comunitar, se mai precizează în comunicatul preşedinţiei slovene.

De asemenea, realegerea lui Tadic ar putea facilita deblocarea investiţiilor străine şi private în această ţară, a estimat preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Jean Lemierre. "Sper că aceste alegeri vor fi cheia ce va debloca potenţialul acestei regiuni", a declarat Jean Lemierre în cadrul unei conferinţe de presă din Varşovia. "Sârbii sunt îngrijoraţi şi au votat pentru o integrare în Europa", a spus acesta.

Confruntarea dintre preşedintele pro-european Boris Tadic şi ultranaţionalistul Tomislav Nikolic a făcut ca alegerile să ia forma unui referendum pro sau contra Uniunii Europene. "Investitorii văd acest lucru într-o manieră pozitivă şi noi la fel", a adăugat Jean Lemierre.

"Ţara aceasta are un potenţial enorm", a mai spus Lemierre, subliniind aspiraţiile sectorului privat local în dezvoltarea economiei. BERD este chiar cel mai mare investitor în Serbia, cu peste un miliard euro. Însă, în acelaşi timp, Jean Lemierre a subliniat că Serbia trebuie să facă mari eforturi pentru a atinge nivelul economic mediu al Europei. "Nu trebuie să subestimăm eforturile care vor trebui să fie făcute", a spus acesta.

Lemierre a subliniat că Serbia trebuie să asigure o tranziţie cât mai uşoară regiunii Kosovo, o provincie albaneză a Serbiei care vrea să-şi declare independenţa.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite