money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Boromir Prod Buzău vrea să contracteze un credit de 19,54 milioane lei

Publicat la 13.08.2009, 09:29:05

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Boromir Prod Buzău vrea să contracteze un credit de 19,54 milioane lei
Urmărește money.ro pe Google News
Propunerea va fi discutată de acţionari în adunarea generală din 21 septembrie. Creditul de 19,54 milioane lei ar putea fi obţinut de la ING Bank, urmând a fi garantat cu active ale companiei.

Boromir Prod Buzău (SPCU) a obţinut un profit net de 1,4 milioane lei, în primul trimestru al acestui an, în scădere cu 9% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, când avusese un profit net de 1,54 milioane lei.

Afacerile companiei s-au comprimat cu 29% în primul trimestru din 2009, la 29,5 milioane lei (6,91 milioane euro), după ce în intervalul echivalent din 2008 se cifrau la 41,77 milioane lei.

Boromir Prod Buzău anticipează pentru acest an un profit net de 5,6 milioane lei, cu 16,5% mai mic decât cel obţinut anul trecut, în condiţiile în care se aşteaptă la venituri mai mici cu 14%, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat anterior de acţionari.

Acţiunile Boromir Prod Buzău (SPCU) au fost transferate pe 27 aprilie pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, la categoria a doua, după ce au fost trazacţionate anterior pe Rasdaq.

Compania are un capital social de 12,36 milioane lei, divizat în 123,58 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. Acţionarul majoritar al companiei este firma Boromir Ind SRL, care deţine 61,55% din capitalul social, în timp ce Broker Cluj deţine 5,15%.

Ultima cotaţie a titlurilor Boromir Prod Buzău este de 0,45 lei, stabilită în şedinţa de miercuri a Bursei, ceea ce conduce la o capitalizare de 55,61 milioane lei (13,16 milioane euro).

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
  3. 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
  4. 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  5. 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată