money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Botiş: Legea dialogului social reprezintă un pas obligatoriu după Codul Muncii

Publicat la 07.04.2011, 18:24:43

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Botiş: Legea dialogului social reprezintă un pas obligatoriu după Codul Muncii

"Le mulţumesc sindicatelor şi patronatelor pentru elaborarea Legii privind reformarea pieţei muncii. Sunt convins că legea pe care o promovăm în Parlament este un pas obligatoriu după Codul Muncii, chiar dacă am avut sincope, amendamentele lor au fost corecte şi au fost preluate în noua lege", a spus Botiş.

 

Acesta a precizat că prin noua Lege a dialogului social s-a reuşit transferul din zona conflictelor în zona dialogului.

 

Guvernul a decis, joi, în şedinţă, să-şi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectele de lege privind limitarea salariilor în învăţământ în anul 2011 şi privind codul de dialog social, potrivit unor surse guvernamentale.

 

Birourile permanente reunite ale Parlamentului vor stabili calendarul angajării răspunderii, inclusiv depunerea de amendamente.

 

Codul dialogului social propus de Ministerul Muncii vizează, printre altele, ca sindicatele să devină reprezentative dacă au înscrişi ca membri cel puţin 50% plus unu din numărul angajaţilor unităţii respective, în condiţiile în care legislaţia curentă prevede că sindicatele pot negocia automat contractul colectiv de muncă pe unitate dacă au în componenţă cel puţin o treime din numărul salariaţilor.

 

De asemenea, proiectul interzice expres negocierea unor drepturi materiale care să exceadă bugetul de venituri şi cheltuieli alocat pentru instituţia respectivă.

 

Totodată, codul de dialog social propus prevede ca Guvernul să se retragă din Consiliul Economic şi Social, dar să numească reprezentanţi ai societăţii civile în CES.

 

În discuţiile cu Ministerul Muncii, sindicatele şi-au exprimat vehement nemulţumirea faţă de proiect.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite