Măsura vine după o serie de probleme în cadrul companiei TNK-BP, ai cărei proprietari, BP şi un grup de patru miliardari ruşi, se află într-un conflict legat de strategia şi managemetul firmei.
“Măsura este legată de acordul iniţial semnat de acţionari în 2003, care prevedea că toate datoriile restanţiere dinaintea înfiinţării TNK-BP urmau să fie plătite numai de acţionarii ruşi”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al BP la Moscova, Vladimir Buyanov.
“Decizia nu are nicio legătură cu actuala dispută”, a adăugat acesta. TNK-BP a avut de plătit taxe restanţiere în valoare de peste 2 miliarde dolari în ultimii ani, unele dintre acestea datând din perioada de dinainte de 2003 şi de înfiinţarea companiei mixte.
BP a refuzat deja cererea acţionarilor ruşi, ca directorul executiv al TNK-BP, Robert Dudley, să demisioneze, iar partenerii ruşi au anunţat că vor căuta alte modalităţi legale de a limita influenţa grupului britanic asupra companiei mixte.
Potrivit analiştilor, presiunile din ce în ce mai mari exercitate de stat asupra companiei din ultimele luni, printre care solicitarea plăţii taxelor restanţiere, percheziţii ale birourilor şi arestarea unui angajat sub acuzaţia de spionaj, arată că Moscova încearcă să constrângă fie grupul britanic, fie acţionarii ruşi, să îşi vândă participaţia unei companii controlate de stat.
Sursa: NewsIn
BP dă în judecată partenerii ruşi din cadrul TNK-BP
Publicat la 06.07.2008, 13:28:16
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
