Potrivit băncii, creditul mediu solicitat de clienţi este de 40.000 de euro, iar în peste 70% din cazuri aceştia preferă imobilele vechi, cu două camere, al căror preţ se înscrie în plafonul garantat de FNGCIMM.
"Ca şi repartiţie a solicitărilor, din statistici rezultă că 35% din cererile depuse sunt în Bucureşti. Cu cote semnificative în total cerere, urmează zona de centru şi vest a ţării - Braşov, Arad, Timişoara -, dar şi zona de sud-est, Constanţa, Brăila, Galaţi”, a declarat Lakis Couninis, directorul de retail al băncii. Banca Românească acordă credite pentru "Prima Casă” atât în lei, cât şi în euro.
Dobânda aplicată la împrumuturile în lei este Robor la trei luni, alături de o marjă fixă de 2%, în timp ce la creditele în euro dobânda este formată din Euribor la trei luni, la care se adaugă o marjă fixă de 3,75%.
Banca are aprobat pentru programul guvernamental un plafon de 68,45 milioane de euro.
Banca Românească a obţinut în al doilea trimestru al anului un profit net de cinci milioane de euro.
BR analizează 650 de dosare la "Prima Casă”
Publicat la 13.10.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
