Preşedintele Consiliului Judeţean Aristotel Căncescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că motivul anulării licitaţiei este ''pueril'' şi fără rost.
"Licitaţia s-a anulat pentru un motiv pueril, pentru că noi am fi trecut în caietul de sarcini ca firma care va executa lucrările să aibă cinci ingineri, şi că nu am fi cerut să aibă şi subingineri.Nu cred că asta era o problemă pentru anularea licitaţiei. Puteau să ne ceară acest lucru şi l-am fi corectat, dar este clar că se intenţionează să fim amânaţi până la alegerile locale, să nu putem începe lucrările la pistă înainte de campania electorală, cu toate că banii îi avem, proiectul există, zona este viabilizată, expropierile sunt aproape de final", a explicat Căncescu.
Sursa citată a precizat că nu numai la nivelul judeţului Braşov se întâmplă astfel de lucruri. În calitatea sa de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali din PNL are informaţii de la colegii săi că în mai multe judeţe din ţară sunt licitaţii blocate.
"Cred că cele două instituţii ale statului ANREMAP şi CNSC au sarcina să ne blocheze. Este un lucru total incorect, iar cei care comit asemenea abuzuri trebuie să plătească. Vă promit că nu o să las asemenea lucruri fără urmări. Se pot cere despăgubiri şi se pot face plângeri penale, pentru că acestea sunt nişte abuzuri în serviciu. Este clar suntem urmăriţi ca să nu facem această investiţie", a mai afirmat preşedintele Consiliului Judeţean.

