"Arthuro va fi cea de-a şaptea achiziţie a Celtei Vigo pentru sezonul 2009-2010. S-a ajuns la un acord de principiu cu jucătorul prin firma de impresariat care se ocupă de el. El va efectua vizita mediaclă, apoi va fi prezentat oficial", se arată într-un comunicat al spaniolilor.
Celta Vigo a încheiat sezonul trecut pe locul 17 în liga a II-a din Spania, iar pentru acest sezon îşi propune revenirea în Primera Division. Arthuro a fost cerut de antrenorul Eusebio Sacristan, iar atacantul a mai evoluat în cariera sa la echipe precum Middlesbrough, Racing Santander, Sporting Gijon, Alaves, Cordoba, Terek Groznîi sau Flamengo.
Fotbalistul în vârstă de 27 de ani a trecut şi pe la Steaua, grupare la care a venit în vara anului 2008, pentru suma de 700.000 de euro. El a disputat 14 partide în tricoul roş-albaştrilor, pentru care a marcat şi două goluri.
Brazilianul Arthuro va semna un contract cu spaniolii de la Celta Vigo
Publicat la 20.07.2009, 07:56:43
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
