Brazilianul Kaka a refuzat oferta de la Real Madrid
Publicat la 17.06.2007, 12:16:20
Mijlocaşul brazilian al lui AC Milan, Kaka, a refuzat oferta de transfer venită de la Real Madrid, după ce spaniolii l-au anunţat pe fotbalist că gruparea spaniolă vrea să-i ofere un salariu anual de 12 milioane de euro, potrivit ediţiei electronice de duminică a Gazzetta dello Sport.
Directorul sportiv al lui Real Madrid, Predrag Mijatovic, l-a sunat pe Kaka, dar mijlocaşul brazilian i-a spus că nu vrea să plece de la AC Milan, dar că-i mulţumeşte pentru interesul manifestat, potrivit cotidianului italian. Tatăl fotbalistului şi impresarul acestuia, Gaetano Paolillo, au avut o întâlnire cu reprezentanţii lui Real Madrid, Mijatovic şi Franco Baldini, iar directorul spaniolilor l-a sunat pe Kaka şi l-a întrebat dacă i-ar plăcea să joace la Real Madrid. "Dacă aceasta este dorinţa ta, trebuie să dai o mână de ajutor pentru a convinge pe AC Milan, trebuie să dai un semnal", a mai spus oficialul.
"Sunt foarte onorat de propunerea lui Real, dar mă simt bine la Milan", a fost răspunsul lui Kaka, pentru care gruparea spaniolă era dispusă să ofere 80 de milioane de euro. Vicepreşedintele lui AC Milan, Adriano Galliani, a declarat după ce Realul şi-a prezentat oferta, că nu vrea să-l transfere pe Kaka, indiferent de suma oferită.
Kaka are contract cu AC Milan până la 30 iunie 2011, iar Real Madrid i-ar fi oferit un salariu anulat de 12 milioane de euro, dublu faţă de cât are acum. El ar fi putut să devină cel mai bine plătit fotbalist, în timp ce Ronaldinho primeşte 8 milioane de euro pe an, iar Ibrahimovici, Şevcenko şi Ballack, fiecare au câte 6,5 milioane de euro pe sezon.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
