BRD-Groupe Societe Generale a depăşit, la începutul lunii iunie, pragul de două milioane de carduri, reuşind astfel să îşi dubleze numărul de carduri în aproximativ doi ani, se arată într-un comunicat al băncii. Totodată, numărul de POS-uri instalate la comercianţi a ajuns la 10.000, iar acela de ATM-uri, la 1.100.
Dezvoltarea activităţii de carduri este subliniată, pe de o parte, de creşterea cu 100% a volumului de tranzacţii la comercianţi şi, pe de altă parte, de avansul de 70% a volumului de tranzacţii la ATM-uri înregistrate la sfârşitul anului 2006 faţă de 2005.
"BRD a fost unul dintre pionierii business-ului cu carduri în România, banca fiind în 1995 emitentul primului card de credit privativ din România - cardul Prima. BRD continuă să rămână în topul emitenţilor atât din punct de vedere cantitativ, cât şi în ceea ce priveşte inovarea şi calitatea serviciilor sale" a declarat Patrick Gelin, Preşedinte-Director General al BRD-Groupe Société Générale.
BRD a lansat recent Gadget, un card proprietar, destinat plăţii facturilor emise de furnizorii de utilităţi în întreaga reţea de ATM-uri BRD şi la POS-urile comercianţilor care afişează însemnele Simplis Facturi. Titularii de contract cu un furnizor de utilităţi sau servicii - partener BRD - pot avea acces, prin intermediul acestui card, la un descoperit autorizat de cont de 300 de lei.



