money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BRD-Groupe Société Générale a atras 361.000 de clienţi noi în 2006

Publicat la 14.02.2007, 09:56:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BRD-Groupe Société Générale a atras 361.000 de clienţi noi în 2006
BRD-Groupe Société Générale şi-a sporit numărul de clienţi cu 361.000 în 2006, pe seama extinderii rapide a reţelei de sucursale şi agenţii, care a depăşit 600 de unităţi, potrivit unui raport prezentat, miercuri, de banca-mamă.

În 2006, BRD-SocGen a deschis 274 de noi unităţi, care reprezintă peste două treimi (69%) din numărul de sucursale şi agenţii deschise de grupul financiar francez în lume în anul trecut. Société Générale şi-a mărit, anul trecut, reţeaua internaţională cu 399 de noi unităţi.

BRD SocGen a acordat, anul trecut, 22,3% din creditele din România şi a atras în depozite 16,6% din sumele atrase în toată piaţa bancară românească, arată datele SocGen.

Activele înregistrate de subsidiara din România a grupului Société Générale au fost de 8,46 miliarde euro, conform datelor grupului francez.

Operaţiunile din Europa Centrală şi de Est, în care este inclus şi BRD-SocGen, au reprezentat 59% din segmentul de retail banking din afara Franţei al grupului Société Générale.

Société Générale a continuat să se extindă în Europa de Est în 2006, prin achiziţia băncii georgiene Bank Republic, precum şi celei de a patra bănci croate ca mărime, Splitska Banka. Mai mult, grupul francez a intrat şi pe piaţa moldovenească, prin achiziţia Mobiasbanca, "care va fi administrată în sinergie cu reţeaua BRD din ţara vecină, România", se spune în raportul citat.

Société Générale este unul dintre cele mai mari grupuri financiar-bancare din Europa şi a şaptea companie franceză ca mărime după valoarea de piaţă, având o capitalizare bursieră de peste 60 miliarde euro. Grupul a anunţat, miercuri, un profit net pentru al patrulea trimestru al anului trecut de 1,179 miliarde euro, cu 6% mai mare faţă de acelaşi interval din 2005.

Subsidiara românească a grupului financiar francez, BRD-Groupe Société Générale, este a doua bancă din România, cu active de 28,03 miliarde lei la sfârşitul anului 2006, o cotă de piaţă de 16,28%, potrivit datelor băncii centrale. Banca avea o capitalizare bursieră la Bursa de Valori Bucureşti de aproape 14,4 miliarde lei.

 
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite