BRD - Groupe Societe Generale a anunţat o creştere cu 43% a profitului net în primele 9 luni
Publicat la 12.11.2007, 13:43:05
Creditele acordate clienţilor au depăşit 23 miliarde RON (6,9 miliarde EUR), în creştere cu 42% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006. Creditele pentru persoane fizice reprezentau, la 30 septembrie 2007, 50% din totalul creditelor acordate de bancă.
Motoarele creşterii au fost, pentru persoanele fizice, creditele imobiliare şi creditele de consum, iar pentru clientela de persoane juridice, creditele pentru IMM-uri. De asemenea, BRD a înregistrat rezultate foarte bune din activităţile de factoring şi de carduri.
Depozitele au crescut cu 36% faţă de 30 septembrie 2006 şi se apropie de 24 de miliarde RON (7,1 miliarde EUR).
Venitul net bancar a crescut în acest interval cu 46% ajungând la 1 723 milioane RON (522 milioane EUR). Cheltuielile generale, deşi au rămas la un nivel ridicat, datorită investiţiilor în dezvoltarea reţelei de agenţii, au fost foarte strict controlate, astfel încât coeficientul de exploatare a scăzut faţă de 30 septembrie 2006, ajungând la 43,2%.
Rezultatul brut din exploatare (fără impactul costului net al riscului) a ajuns la 978 milioane RON (297 milioane EUR), în creştere cu 65% în comparaţie cu septembrie 2006.
Nivelul rezultatului net, conform cu obiectivele propuse pentru anul 2007, a ajuns la 682 milioane RON (207 milioane EUR), în creştere cu 43% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006.
La sfârşitul lunii septembrie 2007, grupul BRD număra peste 2 300 000 clienţi activi persoane fizice şi juridice şi peste 8 200 angajaţi.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
