BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a înregistrat în primele nouă luni din acest an un profit net de 51 milioane lei, potrivit informaţiilor transmise de bancă, joi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
BRD a raportat pentru primele nouă luni din acest an un profit net de 51 milioane lei (11,5 milioane euro), potrivit informaţiilor transmise de bancă, joi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Valoarea este de cinci ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când BRD a înregistrat un profit de numai 10 milioane lei (2,2 milioane euro).
"Evoluţia pieţei bancare din România în trimestrul al treilea al acestui an nu a fost favorizată de condiţiile macroeconomice, cererea de creditare rămânând la un nivel scăzut. Totuşi, piaţa persoanelor fizice şi-a continuat evoluţia pozitivă, în special datorită programului Prima Casă", arată BRD într-un raport.
Citeşte şi Dividende atomice de la Nuclearelectrica
Stocul de credite brute al BRD era, la 30 septembrie 2013, de 34,4 miliarde de lei, în scădere cu 5,1% în comparaţie cu nivelul înregistrat la 30 septembrie 2012. Creditele acordate clientelei de persoane fizice au crescut cu 1,4% faţă de 30 septembrie 2012 (comparativ cu o scădere de 2,3% la nivelul sistemului bancar). Această evoluţie pozitivă a fost susţinută în principal de creditele imobiliare, care au crescut cu 25,6% în ultimele 12 luni (în comparaţie cu o creştere de 8,4% înregistrată la nivelul sistemului bancar). Stocul de credite acordate persoanelor juridice (17 miliarde lei) a înregistrat o scădere de 10,9% faţă de 30 septembrie 2012, scrie r/News.
Depozitele persoanelor juridice au crescut cu 12,9% faţă de 31 decembrie 2012, şi cu 16,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinute de creşterea dinamică a depozitelor în monedă naţională (+19,9% faţă de 30 septembrie 2012). Astfel, raportul credite nete/depozite a continuat să se îmbunătăţească şi a atins 87,7%, în scădere cu aproximativ 16 puncte procentuale faţă de 30 septembrie 2012.
Venitul net bancar a fost de 2,059 miliarde lei, în scădere cu 5,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în special din cauza scăderii marjei nete de dobândă (-9,9%), influenţată negativ atât de efecte structurale, cât şi de efecte de volum. Cheltuielile operaţionale au scăzut cu 5,5%, iar raportul cost/venituri a fost de 46,1% (stabil faţă primele nouă luni din 2012). Costul net al riscului a scăzut cu 10,5% faţă de 30 septembrie 2012.
Acţiunile BRD au crescut cu 0,64% în şedinţa bursieră de miercuri, la 9,45 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a băncii este de 6,585 miliarde lei (1,485 miliarde euro).

