"Strategia pe care BRD a aplicat-o in 2007 s-a bazat pe dezvoltarea conceptului de banca de proximitate, caracterizat de adaptarea produselor la cererea pietei, un bun management al cheltuielilor si controlul strict al riscurilor", se mentioneaza in comunicat.
Portofoliul de credite al BRD a crescut cu 44% anul trecut pana la 27 miliarde lei (7,5 miliarde euro) lafinalul anului trecut, din care jumatate erau acordate populatiei. Imprumuturile acordate populatiei au avansat anul trecut cu 45%, in timp ce creditele catre companii au crescut intr-un ritm ceva mai lent, de 42%.
In totalul angajamentelor bancii, ponderea firmelor mici si mijlocii (IMM) era de 39% la sfarsitul anului trecut.
Depozitele atrase de la clienti au depasit la finalul anului trecut 27 miliarde lei, in crestere cu 37% fata de 31 decembrie 2006.
BRD a atras in 2007 peste 300.000 de noi clienti activi, iar personalul bancii a sporit cu 2.400 de noi salariati.



