Titlurile Barclays au pierdut 11,40% şi cele ale RBS până la 14,66%, ceea ce a dus la suspendarea automată a acţiunilor. Acţiunile Barclays au fost suspendate începând cu ora 8,24 GMT, iar cele ale RBS la 8,26 GMT, însă experţii au precizat că aceasta este ceva destul de normal la cotaţii. Băncile sunt printre cele mai afectate de volatilitatea pieţei după victoria Brexitului (ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană) la referendumul de joi.
Conform agenţiei Reuters, şi acţiunile altor bănci europene au avut de suferit. Titlurile Deutsche Bank şi Credit Suisse au înregistrat pierderi record, în timp ce acţiunile Piraeus Bank, au scăzut cu 7,4%, iar cele ale Eurobank cu 12,6%. Şi lira sterlină şi-a reluat scăderea, la Londra, depreciindu-se cu peste 2% faţă de dolar şi cu peste 1% faţă de euro, potrivit EFE, citată de Agerpres.



