BREAKING NEWS! Concediul lui TĂRICEANU dă peste cap ședința COALIȚIEI
Publicat la 08.07.2018, 13:48:27
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, precizează că ședința de luni a coaliției în care Liviu Dragnea voia să discute despre suspendarea șefului statului nu va mai avea loc. Precizarea vine la scurt timp după ce Călin Popescu Tăriceanu și-a delegat atribuțiile de președinte al Senatului pentru a pleca în vacanță. De altfel, surse politice declarau pentru HotNews.ro că planurile lui Dragnea privind suspendarea se lovesc de ezitările liderului ALDE și de lipsa de susținere parlamentară.
Ștefănescu pretinde că ar exista susținere politică pentru suspendare, în schimb invocă nevoia ca juriștii partidului să analizeze bine situația.
”Toate chestiile acestea nu le poți gândi cu inima, așa sufletește cum fac eu. Se face o comisie mixtă PSD-ALDE care trebuie să întocmească, nu un raport, că nu suntem la comuniști, niște puncte de vedere. Astea pot fi gata în seara aceasta, pot să fie gata mâine. O să le discutăm și vedem despre ce este vorba, punem întrebări «de ce așa și nu așa?». În orice caz, din partea electoratului, partea mare care ne susține este o presiune fabuloasă pentru suspendare”, a spus social-democratul.
Articolul integral pe HOTNEWS.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
