În prima zi de tranzacţionare din 2009, euro s-a vândut pe piaţa interbancară cu peste 4 lei.
Specialiştii sunt de părere că, după ce în 2008 leul a trecut prin momente de agonie, urmează un an la fel de zbuciumat.
În urmă cu un an, moneda europeană pornea la drum la un curs de 3,59 lei, iar în martie atingea o valoare de 3,72 lei. Lunile de vară însă i-au adus un plus de putere leului. Atunci Banca Naţională a României afişa o cotaţie de 3,47 lei.
Leul a început să piardă rapid teren în toamna anului trecut, când criza financiară şi-a pus amprenta asupra monedei naţionale, iar investitorii au început să se retragă din cauza ratingurilor negative acordate României.
Aşa se face că în ultima lună din 2008, moneda europeană a atins cel mai mare preţ din ultimii 4 ani, adică peste 3,99 lei pe 29 decembrie. S-a ajuns astfel, la o depreciere a leului în raport cu euro în 2008 de peste 10%.
Din păcate însă, nici 2009 nu se anunţă favorabil evoluţiei monedei naţionale. Previziunile analiştilor arată că euro va atinge şi chiar depăşi 4,20 lei în primele luni ale acestui an.
BREAKING NEWS: Cursul de referinţă al BNR urcă peste 4 lei/euro pentru prima dată după noiembrie 2004
Publicat la 05.01.2009, 13:20:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
