Europarlamentarul Daciana Sârbu a anunțat vineri, pe Facebook, că demsionează din PSD și își va continua activitatea în forul european ca independent. Ea nu precizează nimic despre o eventuală înscriere în partidul lui Victor Ponta, Pro România.
”Am decis că începând de luni, 9 iulie 2018, să mă despart de Partidul Social Democrat și să-mi continui mandatul înParlamentul European că europarlamentar independent, în Grupul S&D. Voi continuăsă lupt pentru aceleași cauze în care am crezut și până acum – programe mai bune de sănătate, drepturi egale pentru consumatorii români, șanse mai mari pentru agricultorii români, mediu mai curat pentru toți. Iar la încheierea acestui mandat voi continuă să susțin aceste proiecte și din afară politicii”, a anunțat ea, pe rețeaua de socializare.
În ultima vreme, au avut loc mutări serioase la nivelul membrilor partidelor politice din România. Unii senatori și deputați au trecut de la PMP la ALDE sau PSD.
Nume importante din PSD au decis să i se alăture lui Victor Ponta în noul partid format, iar câțiva senatori și deputați de la PNL precum Daniel Zamfir au decis să își continue cariera politică și propunerile legislative la ALDE.
BREAKING NEWS! DEMISIE răsunătoare din PSD
Publicat la 06.07.2018, 12:28:13
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
