BREAKING NEWS: Dispare Loteria Vizelor
Publicat la 30.04.2019, 07:44:29
Administrația președintelui Donald Trump pregătește o reforma radicală a sistemului de imigrație din Statele Unite, în contextul situației dificile de la granița de sud a SUA, unde zeci de mii de persoane continuă să sosească și să solicite azil pe teritoriul american. Anunțul a fost făcut luni de către purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, în contextul unor declarații similare făcute cu o zi înainte de către președintele Trump. Deocamdată, nu au fost oferite niciun fel de detalii despre planul de imigrație, despre care se știe doar că va fi bazat pe sistemul de merit, așa cum dorește liderul republican.
Printre posibilele modificări se numără și renunțarea la programul de imigrare „Diversity Visa,” administrat de Departamentul de Stat (așa-numita Loterie a Vizelor), eliminarea dreptului automată la cetățenia americană celor născuți în SUA din părinți care nu dețin cetățenia americană, precum și eliminarea oricărei forme de amnistie pentru cei aflați în mod ilegal în Statele Unite, scrie G4Media.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
UE investește 30 de miliarde de euro în fabricile AI ale Europei. România, printre țările implicate

Europa
Ești cetățean european. Cine ți-a luat înghețata? Sau ai mâncat anul trecut mai mult de 7 litri?

Europa
Zeci de mii de morți în Europa din cauza caniculei! Trei țări raportează un bilanț dramatic

Europa
Elveția caută 85.000 de muncitori străini, inclusiv români. Salariile pot ajunge la 6.500 de euro pe lună

Europa
