Ovidiu Flori a fost declarat incompatibil de către ANI în anul 2015, după ce s-a stabilit că în perioada 2009-2013 a avut simultan funcţia de viceprimar, respectiv primar al comunei Işalniţa, şi cea de administrator al unei societăți.
„Azi am semnat ordinul de eliberare din funcţie a domnului Flori. ANI l-a declarat incompatibil. El a acţionat în justiţie, în instanţă, până la Înalta Curte. După aceea, noi am făcut demersurile către primărie, pentru că procedura asta e, iar secretarul comunei face acel referat, înapoi către Prefectură, prin care propune demiterea primarului. Şi referatul întocmit de către secretar a ajuns la noi pe data de 4 decembrie”, a spus Purcărescu.


