BREAKING NEWS! Ne va lovi furtuna SABINA
Publicat la 10.02.2020, 09:52:58
Meteorologii sunt în stare de alertă şi anunţă că România va fi lovită de furtuna Sabina. Potrivit ANM, se vor simți curenți de vânt puternici, generați de sistemul noros care afectează Europa. Precipitațiile vor începe de luni și un sistem noros va traversa toată țara. Miercuri și joi precipitațiile par să fie mai puține, iar vineri un nou segment noros va cuprinde România.
„Traversăm acum o perioadă în care vremea își schimbă radical aspectul o dată la două-trei zile, dar dacă ne uităm puțin în urmă am avut o foarte lungă perioadă în care, cel puțin din punct de vedere al precipitațiilor, nu s-a întâmplat mai nimic. Nu este bine să avem nici astfel de blocaje atmosferice, așa cum le numim noi, pentru că seceta este instalată în mare parte a țării. Sigur că suportăm destul de dificil și aceste treceri foarte bruște, pentru că ne influențează variațiile de temperatură, apariția precipitațiilor, după o lungă perioadă de lipsă de precipitații. Aceste variații se datorează unor factori la scară europeană, până la urmă.
Nu este chiar ieșit din comun acest lucru pe parcursul iernii. Ceea ce aș spune că este mai ieșit din comun pentru iarna pe care o traversăm este faptul că mai tot timpul am avut influențe dinspre Europa de Vest, dinspre Oceanul Atlantic, dinspre Marea Mediterană, foarte, foarte puțin dinspre Câmpia Rusă sau partea de nord a Europei, de acolo de unde ne vin nouă iarna masele de aer mai reci. Aș spune că mai degrabă acest lucru este mai ieșit din comun”, a explicat Florinela Georgescu, la Digi24. Ultimele două nopți, care au fost foarte geroase în România, se explică prin influența – rară, în această iarnă – dinspre partea de est-nord-est a Europei, a adăugat meteorologul.
Furtuna care afectează Europa vine spre România
Vom schimba însă iarăși influența în privința pătrunderii maselor de aer deasupra țării noastre. Vom fi și noi în rând cu toate celelalte țări ale Europei în următoarele zile, sub influența unei furtuni care s-a dezvoltat deasupra Oceanului Atlantic, deja se vorbește de ea, pentru că a adus vânturi foarte puternice în țările Europei de Vest. Sunt deja coduri portocalii și roșii pentru intensificări ale vântului în multe țări europene. Noi vom fi la extrema sud-estică a acestei furtuni, dar vom avea și noi în următoarele zile din nou intensificări ale vântului.
„Furtuna în prezent se intensifică, este în plină evoluție spre Europa, noi suntem la marginea ei, dar îi vom sesiza și noi efectele, nu scăpăm, dar nici nu trebuie să ne panicăm”, a spus Florinela Georgescu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

