- 25,5 milioane de euro – către Boeing pentru cele 5 aeronave model 737 Max comandate încă din 2018 și care ar urma să fie livrate începând din 2023. Boeing a anunțat, însă, recent că suspendă producția modelului 737, în condițiile în care versiunea Max, cea mai bine vândută, a primit interdicție de a zbura în martie anul trecut ca urmare a producerii a două accidente grave la interval de doar 5 luni, în Indonezia și în Etiopia, în care 346 de oameni și-au pierdut viața. Până acum, nici TAROM, nici MT nu au spus ce se va întâmpla cu comanda în valoare de 586 de milioane de dolari (523 mil. Euro) făcută încă din 2018.
BREAKING NEWS! O mare companie din România dă oamenii afară
Publicat la 02.01.2020, 07:51:20
TAROM ar putea economisi în următorii zece ani peste 57,3 milioane de euro (64,2 mil. dolari) în condițiile în care ar da afară în jur de 150 de persoane, ar închide agențiile neperformante, ar eficientiza direcția tehnică și ar centraliza achizițiile. Cel puțin asta reiese dintr-un draft al raportului privind acordarea unui ajutor de stat către compania aeriană realizat de PwC luna trecută și obținut de G4Media.
Potrivit documentului citat, toate agențiile TAROM, cu excepția celei din Cluj-Napoca, sunt neprofitabile. Unele dintre ele abia reușesc să vândă suficiente bilete pentru a-și acoperi cheltuielile de funcționare. Un astfel de exemplu este cea din capitala Franței, Paris, unde ponderea cheltuielilor în total vânzări este de 93,5%.
Același document arată și că TAROM are cu 19% mai mulți angajați la direcția tehnică per aeronavă față de competitori. Alte măsuri propuse sunt: reducerea costurilor cu combustibilul, handlingul, cateringul și optimizarea portofiului de destinații.
2020 se anunță un an cu multe cheltuieli pentru compania aeriană de stat în condițiile în care se află într-un plin proces de modernizare a flotei. Potrivit documentului citat, TAROM ar trebui să achite în următoarele 6 luni:
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
