BREAKING NEWS: Prima remaniere a guvernului Grindeanu
Publicat la 22.02.2017, 11:02:44
Mihai Tudose, propus la Ministerul Economiei, a absolvit Facultatea de ştiinţe juridice, a deţinut funcţia de şef birou senatorial, a fost un an jurist la SC Farex SA Brăila şi consilier judeţean, din 2000 este deputat, iar în actuala legislatură e co-autor la 16 iniţiative, niciuna economică.
Tudose, în vârstă de 47 de ani, a terminat facultatea în 1994 şi a deţinut pe rând funcţia de şef birou senatorial, în perioada 1992-1999, apoi, timp de un an, a fost jurist la SC Farex SA Brăila şi consilier judeţean, iar din 2000 până în prezent a fost deputat.
După ce, în 2006 a urmat cursurile Colegiului Superior de Securitate Naţională, Serviciul Român de Informaţii, în 2007 a obţinut un master în Politici Economice Europene la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, iar în 2007 a devenit doctor al Academiei Naţionale de Informaţii.
Este membru al FDSN din 1992, apoi timp de patru ani a fost secretar organizatoric, preşedinte al filialei Brăila a PSD şi lider al organizaţiei municipale, fiind ales recent lider al filialei judeţene.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
