BREAKING Senatorul Vergil Chițac, bolnav de CORONAVIRUS, mutat de URGENȚĂ la Terapie Intensivă

Sunt Irina, sunt fiica lui Vergil si a Simonei Chitac si sora lui Octavian Chitac. Toti trei membrii familiei mele au testat pozitiv pentru COVID19 si sunt momentan internati in Spitalul de Boli Infectioase din Constanta. Pentru multi oameni ei sunt niste numere in statisticile celor de la Organizatia Mondiala a Sanatatii, niste cazuri despre care citesc si fata de care multi isi exprima intr-un fel sau altul parerea.

Pentru mine ei sunt familia mea, reperele mele si o mare parte din sufletul meu. Faptul ca sufera de acest virus inseamna ca nu am efectiv voie sa ii vad, sa ii imbratisez, sa ii sustin, sa fac lucruri pe care le-ar face orice om cand este familia sa in pericol. Este cu atat mai greu sa nu pot sa fiu acolo pentru ei avand in vedere ca nu mi-am mai vazut parintii de la Craciun si fratele de la inceput de februarie.

Vestile in sine sunt foarte grele. Lumea intra pe paginile tatalui meu ca sa afle despre senatorul Vergil Chitac, initiativele pe care lucreaza, Asociatia Constanta Altfel. Pentru mine el este tatal meu, care imi canta Compact la chitara cand eram mica, care m-a invatat ce inseamna curajul si ce inseamna sa fii puternic, care m-a invatat sa joc 66, sa imi setez standarde inalte si sa muncesc pentru ele. Faptul ca el este acum atat de vulernabil si ca nu le pot oferi suport lui si mamei mele imi frange inima la propriu.

Zilele astea mai multi prieteni mi-au spus cate lucruri urate se scriu despre el, pe pagini pe Facebook, in media sau in sectiile de comentarii. Mi s-a spus ca oamenii sunt rai si agresivi, il critica, il invinovatesc. Le-am spus prietenilor mei ca nu mai pot sa faca fata in aceste momente deja grele, si la ura si agresivitatea aruncata catre tatal meu. Dar tatal meu a intrat ieri la terapie intensiva si atunci am hotarat sa scriu.

COVID19 este un virus nemaintalnit si foarte contagios. Se raspaneste extrem de usor, multe persoane infectate in perioada de incubatie nu prezinta simptome, poate supravietui pe suprafete zile intregi, se poate lua prin aer de la o distanta considerabila in metri. Asta ne poate speria, ne poate face sa ne invinovatim intre noi. Realitatea ne arata insa, pe masura ce se mareste numarul de cazuri si in Romania similar cu restul lumii, ca a cauta tapi ispasitor nu are sens si nu este in niciun fel de ajutor.

In pandemia asta, absolut toti suntem expusi si vulnerabili si asta ar putea sa ne aminteasca de fragilitatea conditiei noastre si de cat de important este sa ne sustinem unii pe altii in aceste zile sumbre si singuratice, in care ne izolam in case, in speranta ca totul va trece. In acest context deja greu, unii dintre noi vom fi afectati personal de asta. Ca va fi vorba de o cunostinta, un prieten, cineva din familie, se poate intampla fiecaruia dintre noi.

Si sper ca macar o parte dintre voi veti citi acest mesaj si veti intelege ca in spatele acestui caz pe care lumea il comenteaza, suntem o familie foarte afectata fizic si emotional, care avem nevoie de tot suportul si ajutorul pe care il putem primi. Tatal meu este un om bolnav in spital, care se ingrijoreaza pentru sotia si fiul sau care sunt si ei internati in spital, care si-a petrecut ultimele trei zile ajutat sa respire si care a fost mutat ieri la terapie intensiva. In aceste momente tatal meu are nevoie de suport, de rugaciune si de dovezi de umanitate din partea tuturor. Inainte de toate, parlamentari, asistente, avocati, soferi, suntem toti tati, mame, fiice, fii, frati, surori, prieteni si OAMENI.

Mama, tata, Octav va iubesc mult si ma rog sa va strang in brate cat mai curand. ??