money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Britanicii pregatesc terenul pentru retragerea din Irak

Publicat la 29.07.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Britanicii pregatesc terenul pentru retragerea din Irak

Simon McDonald, fost ambasador britanic in Israel si, in prezent, insarcinat cu dosarul irakian la Foreign Office, din Londra, a sondat la Casa Alba efectele unei posibile retrageri anticipate a trupelor britanice din Irak. De altfel, potrivit Sunday Times, Simon McDonald ar fi intrebat, la inceputul lunii iulie, o serie de specialisti americani in politica externa despre consecintele unei retrageri britanice din Irak.

Tatonari. "Impresia generala a fost ca el pregatea terenul pentru declaratiile lui Brown. Majoritatea expertilor americani cred ca retragerea trupelor britanice din Irak este acum o problema de timp, considerand ca decizia a fost deja luata", a declarat unul dintre expertii consultati de oficialul britanic, citat de Sunday Times. "Dupa parerea mea, Marea Britanie simte ca nu poate lupta pe doua fronturi in acelasi timp, iar cel din Afganistan este un razboi care merita mai mult", a adaugat acesta, referindu-se la cei 7.000 de militari britanici mobilizati in Afganistan, in cadrul Fortei Internationale pentru Asistenta la Securitate (ISAF) a NATO.

Reuniune. Noul premier britanic, Gordon Brown, l-a intalnit ieri, pentru prima data in aceasta calitate, pe seful administratiei americane, George W. Bush. Convorbirile dintre cei doi lideri au vizat subiecte precum pacea in Orientul Mijlociu, conflictul din regiunea sudaneza Darfour, statutul provinciei sarbe Kosovo, situatiile din Irak, Afganistan si relatiile Occidentului cu Iranul. Analistii politici au apreciat ca intalnirea dintre Brown si Bush va consfinti, in ciuda declaratiilor optimiste ale celor doi, o racire a relatiilor dintre Londra si Washington, in special in privinta conflictului din Irak.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite