Trei dintre cei şase mari furnizori de energie din Marea Britanie au anunţat majorări semnificative ale tarifelor, cu până la 10%, provocând tensiuni politice şi punând sub semnul întrebării strategia energetică a guvernului.
Furnizorul Npower, controlat de grupul german RWE, a anunţat luni majorarea tarifelor la energie electrică şi gaze în medie cu 10,4%, începând de la 1 decembrie, potrivit The Guardian.
Preţurile la energie practicate de companie vor creşte cu 11,1%, iar tarifele la gaze naturale cu 9,3%.
Astfel, factura medie anuală a consumatorilor care primesc electricitate şi gaze de la Npower va creşte cu 137 lire sterline, la 1.459 lire pe an, a precizat compania.
Majorarea de preţ pregătită de această companie este mai accentuată decât scumpirile anunţate anterior de alţi doi dintre cei şase mari furnizori din Marea Britanie, Centrica şi SSE. Centrica scumpeşte energia şi gazele pentru gospodării în medie cu 9,2%, iar SSE cu 8,2%.
Ceilalţi trei furnizori care nu au făcut încă niciun anunţ privind tarifele, Scottish Power (controlat de grupul spaniol Iberdrola), EDF Energy (Franţa) şi Eon (Germania) ar putea urma exemplul rivalilor în scurt timp, analiştii anticipând scumpiri similare, potrivit Reuters.
Npower a motivat creşterea preţurilor invocând scumpirea resurselor necesare pentru producerea de energie, costurile alocate pentru programele sociale şi de mediu ale guvernului şi cheltuielile necesare pentru utilizarea şi întreţinerea reţelei de distribuţie. Centrica şi SSE au prezentat motivaţii similare.
Preţurile energiei au crescut în Marea Britanie cu 24% în ultimii patru ani, potrivit agenţiei de reglementare. Potrivit The Guardian, salariile din Marea Britanie au crescut de la începutul anului 2008 cu 9,5%.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.