În anul fiscal încheiat pe 31 martie, British Airways a avut pierderi nete de 375 milioane de lire, echivalentul a 595 milioane de dolari, faţă de un profit de 712 milioane de lire, anul trecut. Cifra este peste estimările analiştilor, care anticipau pierderi de 312 milioane lire. În aceeaşi perioadă însă, compania a avut vânzări în creştere cu 2,7%, la 8,9 miliarde de lire.
Compania britanică, asemeni marilor sale rivale europene, se confruntă cu o scădere importantă a numărului de pasageri, motiv pentru care renunţă la diferite rute şi reduc numărul zborurilor. BA se află în discuţii cu Lineas Aereas de Espana pentru a crea o companie, care să fie listată atât la bursa din Londra cât şi la cea din Madrid. Air France-KLM, cea mai mare companie aeriană din Europa, a raportat şi ea pe 19 mai primele pierderi anuale din 1996 şi a anunţat că va face noi concedieri.
Citeşte mai mult despre criza financiară internaţională pe www.lumeaincriza.ro


