Pierderile nete s-au ridicat la 106 milioane lire sterline (175 milioane dolari), în intervalul de trei luni încheiat în 30 iunie, comparativ cu un profit de 27 milioane lire sterline, cu un an înainte. Analiştii mizau pe pierderi de 95 milioane lire sterline.
Vânzările au scăzut cu 12%, la 1,98 miliarde lire sterline. Traficul de pasageri a scăzut cu 3,8%. International Air Transport Association estimează pierderi de 9 miliarde dolari pentru companiile aeriene, în 2009.
British Airways vrea să obţină lichidităţi de 600 milioane lire sterline (982 milioane dolari), în contextul în care scăderea veniturilor afectează rezervele companiei.
De asemenea, angajaţii companiei aeriene au respins în masă propunerile conducerii, ce prevedeau mii de disponibilizări şi îngheţarea salariilor, pentru a face faţă situaţiei financiare dificile.


