Producătorul britanic de petrol British Petroleum nu intenţionează să îşi reducă participaţia detinuta la TNK-BP, în ciuda presiunilor venite din partea autorităţilor ruse, a declarat preşedintele companiei, Tony Hayward, potrivit agentiei Ria Novosti.
Responsabilul britanic a declarat acest lucru cu ocazia unui forum de investiţii din Moscova, precizând că BP va menţine structura actuală, în care cei doi parteneri deţin fiecare 50% din companie.
Hayward a precizat că în ultimii patru ani, BP a plătit taxe în valoare de 45 de miliarde dolari, sumă care a fost direcţionată spre bugetul rusesc.
TNK-BP, care este al treilea producător de petrol din Rusia, după Lukoil şi Rosneft, este implicat într-o dispută cu autorităţile ruseşti şi cu monopolul gazelor naturale Gazprom, controlat de stat, privind licenţa de exploatare a giganticului câmp gazeifer, deţinută de o subsidiară a grupului TNK-BP, Rusia Petroleum.
Instituţia rusească ce oferă licenţe analizează posibilitatea revocării acestei licenţe, aducând drept motiv producţia redusă. Hayward a declarat că dialogul cu Gazrom privind câmpul gazeifer Kovytka a fost "detaliat şi eficient".
Aparent, TNK-BP a oferit monopolului rusesc de gaze naturale mai multe opţiuni de cooperare privind câmpul Kovytka, inclusiv crearea unui holding din care Gazprom va deţine o participaţie de control, afirmă Ria Novosti.
Statutul formal al negocierilor între TNK-BP şi Gazprom nu este cunoscut.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.