money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BRM va incheia numai contracte bilaterale, OPCOM se va ocupa de reglajul sistemului

Publicat la 13.02.2007, 13:39:28

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BRM va incheia numai contracte bilaterale, OPCOM se va ocupa de reglajul sistemului

Bursa Română de Mărfuri (BRM) va încheia numai contracte bilaterale şi nu va avea o piaţă pentru ziua următoare, pentru că 'de reglajul fin al sistemului' se va ocupa tot OPCOM, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul economiei, Varujan Vosganian.

'Bursa de energie are o piaţă de echilibrare, o piaţă pentru ziua următoare şi piaţa contractelor bilaterale. O platformă bursieră cum este cea a OPCOM a necesitat finanţări de zece milioane de euro', a spus ministrul. În opinia lui Vosganian, doar OPCOM, operatorul pieţei de energie, reprezintă o bursă de energie în adevărul sens al cuvântului şi ca atare pe scheletul său se va dezvolta viitoarea bursă regională de energie cu sediul la Bucureşti.

Oficialul Ministerului Economiei şi Comerţului a subliniat că BRM va putea face doar tranzacţii cu energie prin contracte bilaterale, iar de echilibrarea sistemului se va ocupa tot OPCOM, prin piaţa pentru ziua următoare.

BRM este pregătită ca, pe 22 februarie, să efectueze prima tranzacţie cu energie prin licitaţie cu strigare, declara, săptămâna trecută, preşedintele BRM, Mircea Filipoiu. potrivit acestuia, BRM a primit în data de 29.01.2007 o scrisoare din partea Autorităţii Naţionale de

Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) prin care conducerea bursei era informată că poate efectua tranzacţii cu energie prin contracte bilaterale.

La începutul lunii ianuarie, BRM şi OPCOM au transmis la câteva zile distanţă fiecare câte un comunicat de presă în care se criticau reciproc. BRM aprecia că OPCOM nu poate fi numită 'Bursă a Energiei' atâta timp cât nu respectă condiţiile prevăzute de legislaţia română în vigoare şi că tranzacţionarea energiei într-un cadru stabilit prin acte administrative nu poate fi impusă beneficiarilor sistemului.

Comunicatul BRM acuza OPCOM de ineficienţă. În replică, un comunicat al OPCOM informa că activitatea sa este integral reglementată de ANRE, în baza legislaţiei secundare emise de aceasta, iar efectuarea tranzacţiilor cu energie pe BRM ar scoate această activitate de sub incidenţa legii energiei electrice.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite