Barna și Orban, în conflict? Ce a putut să spună fostul premier: Citiți CONSTITUȚIA!
Publicat la 24.02.2021, 16:11:41
Ludovic Orban a precizat, miercuri, că demiterea unui ministru se face la propunerea premierului prin decizia președintelui, după ce Dan Barna a afirmat că fiecare partid din coaliția de guvernare își evaluează propriii miniștri, iar o decizie privind remanierea unui membru din Cabinet nu va putea fi luată de premier.
„Dacă vă interesează acest subiect, citiți Constituția. Știți foarte bine care e procedura. Procedura spune că mandatul unui ministru încetează prin demisie, prin, Doamne ferește!, deces sau prin demitere. Demiterea se face la propunerea premierului, prin decizia președintelui. Noi ne dorim ca fiecare ministru să aibă performanță, să nu fie necesară remanierea niciunui ministru”, a spus președintele PNL, Ludovic Orban.
Vicepremierul Dan Barna a spus, la Digi24, că fiecare partid din coaliția de guvernare își evaluează propriii miniștri, iar o decizie privind remanierea unui membru din Cabinet nu va putea fi luată de premierul Florin Cîțu fără acordul USR-PLUS.
„Premierul poate să remanieze un ministru din partid, dar acest lucru presupune remanierea întregii coaliții. Nu există varianta în care premierul ia cu mâna un ministru de la noi fără acordul nostru. Nu există nici varianta ca eu, unul dintre liderii Coaliției, să facă acest lucru cu un ministru PNL. Restul sunt speculații, glume”, a spus vicepremierul USR-PLUS Dan Barna.
Săptămâna trecută, premierul Florin Cîțu a declarat că o primă evaluare a miniștrilor va fi făcută în vară de către „singurul premier”, iar dacă execuția bugetară este „foarte proastă” atunci „s-ar putea să avem nevoie de un alt expert”.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
