Societatea de servicii de investiţii financiare pune această scădere semnificativă a profitului pe seama deprecierilor importante suferite de Bursă în prima jumătate a anului.

Pe primul trimestru din 2008 casa de brokeraj a câştigat 1,4 milioane de lei iar pe trimestrul II suma a fost asemănătoare. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut profitul a suferit o cădere drastică.

De altfel, Broker Cluj şi-a estimat pentru acest an o scădere a profitului brut cu 42%, până la 26,1 milioane lei, pe fondul reducerii încasărilor cu o treime faţă de anul trecut.

Valoarea activelor Broker Cluj a sporit cu aproape 52% în primul semestru, până la 159,9 milioane lei. Valoarea de piaţă a pachetului total de acţiuni deţinut în portofoliu de Broker Cluj era la sfârşitul lunii trecute de 104 milioane de lei, în scădere cu 7 milioane de lei faţă de luna mai a acestui an.
O pondere de aproape 79% o deţin titlurile societăţilor cotate la bursă.

Broker Cluj a anunţat  că ar putea prelua casa de brokeraj Transilvania Capital, după ce conducerea Broker a finalizat proiectul de fuziune, şi că se află în tratative şi cu alte societăţi de servicii de investiţii financiare din ţară în vederea fuzionării.

În urma fuziunii cu Transilvania Capital, Broker Cluj şi-ar putea majora capitalul social cu peste 8 milioane de lei de la 144,7 milioane de lei cât este în prezent.

Acţiunile Broker Cluj au închis ultima şedinţă bursieră cu o cădere de aproape 8% la cotaţia de 48,4 bani sub valoarea nominală.

Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB