Profitul companiei pe primele sapte luni ale anului a ajuns la 2,9 milioane de lei, acesta fiind de noua ori mai redus decat in acelasi interval din 2007.
“Am facut investitii, iar preturile actiunilor au scazut sub cele la care am facut noi achizitii. Important este ca am reusit sa inregistram profit fara sa fim nevoiti sa vindem din actiunile pe care le detinem la firmele inchise, care au mers destul de bine. Acum vrem sa trecem cu bine peste aceasta perioada”, a declarat Petru Prunea, presedintele Broker Cluj.
Broker Cluj ia in calcul posibilitatea fuziunii cu inca o companie de brokeraj, precum si rascumpararea unui pachet de actiuni, pentru a sustine pretul titlurilor pe bursa. La AGA, din 29 august, actionarii vor discuta planurile de fuziune cu Transilvania Capital.
“Mai este inca o companie din provincie care vrea sa fuzioneze cu noi. Vrem sa salvam si alte SSIF-uri prin fuziune si sa acoperim o arie cat mai mare din Romania. In acest moment, iesirea peste granitele Romaniei ar fi o aventura”, a mai spus Prunea.





