Broker Cluj ia în calcul fuziunile, pentru a-şi menţine competitivitatea pe piaţă
Publicat la 12.06.2008, 11:25:16
Prunea consideră că în actualele condiţii dificile de piaţă, prioritară este asigurarea unui venit de natură să permită personalului întreţinerea familiilor. În perioada imediat următoare, SSIF broker Cluj explorează de asemenea posibilitatea unor fuziuni cu alte case de brokeraj.
"Şi în cazul Brokerului am avut câteva cazuri de agenţii care s-au orientat preponderent spre cupoane care acum nu mai au venituri şi a trebuit să închid câteva. Am avut şi prea multe: 42 de subunităţi. Faptul că trei le-am închis şi o să mai deschid în altă parte două nu este nicio problemă pentru noi. (...) Important este acum ca personalul angajat bun să poată fi plătit la nivelul necesar al asigurării supravieţurii lui şi a familiei, fiindcă sunt cazuri în care plăţile se fac la nivelul salariului minim pe economie şi această situaţie nu poate dăinui", a declarat Petru Prunea.
Preşedintele SSIF Broker Cluj crede că cel mai important activ al unei societăţi de brokeraj îl reprezintă personalul. Pentru a contribui la păstrarea oamenilor de valoare, casa de brokeraj are în vedere realizarea câtorva fuziuni.
"Avem în vedere câteva fuziuni, nu pentru a-l evalua ci pentru a contribui la rămânearea oamenilor bine pregătiţi în piaţă. În piaţa de capital personalul este activul cel mai valoros", a subliniat preşedintele SSIF Broker Cluj.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
