money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Broker Cluj strânge bani pentru speculaţiile la Bursă

Publicat la 12.08.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Broker Cluj strânge bani pentru speculaţiile la Bursă

“Banii rezultaţi îi vom folosi şi pentru tranzacţiile speculative despre care am mai vorbit, dar şi ca să ne restructurăm portofoliul, dând mai multă atenţie acţiunii de la prima categorie a Bursei. Aceasta nu înseamnă însă că vom abandona RASDAQ-ul. Dimpotrivă, în cazul unor firme listate acolo, ne vom consolida poziţia, însă totul în urma analizelor pe care le facem”, a declarat Grigore Chiş, directorul general al Broker Cluj.

De asemenea, Broker Cluj ar mai putea face vânzări similare pe măsură ce vor fi făcute evaluări ale tuturor deţinerilor pe care firma de intermediere le are. “În acest caz, am scos la vânzare pachetul de la Remat, ca să coborâm sub pragul de control, de 33%, altfel am fi fost obligaţi la ofertă de preluare. Chiar şi aşa însă, în momentul de faţă, facem o reevaluare la ce avem în portofoliu şi vom lua o decizie punctuală pentru fiecare companie în parte, în funcţie de rezultatele financiare şi de perspectivele acestora”, a spus Chiş.

Preţul cerut de Broker Cluj pentru un titlu REMM este de 35 de lei, cu 68,2% mai mare decât cel de 20,8 lei/unitate, stabilit la sfârşitul şedinţei bursiere de ieri. Oferta de vânzare se va desfăşura în perioada 18 august-9 noiembrie. Acţiunile ar putea fi cumpărate chiar de firma Remat, după ce, la începutul anului, acţionarii acesteia au aprobat un program de răscumpărare a 42,3% din acţiuni, pentru un preţ maxim de 41 de lei/unitate. Oficialii BRK spun însă că nu au discutat această posibilitate.

“Încă nu avem o imagine clară dacă tot Remat va fi cumpărătorul. Purtăm însă discuţii cu posibili parteneri care nu sunt deja acţionari la firma din Baia Mare. Preţul este mai mare decât cel din piaţă, în primul rând deoarece a fost stabilit în funcţie de activele societăţii”, a explicat Grigore Chiş.

Remat Baia Mare avea active în valoare totală de 6,1 mil. lei, la sfârşitul lui 2008. Tot anul trecut, firma a înregistrat un profit net de 1,3 mil. lei, dublu faţă de cel din 2007.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite