“Cei aproximativ 30.000 de investitori locali si SIF-urile pot sustine destul de usor o cerere pe o piata atat de mica si, din acest motiv, nu ma astept sa vad scaderi abrupte intr-un orizont de timp apropiat. Nici pe termen lung datele problemei nu se vor schimba, atat timp cat nu primim vesti locale macroeconomice extrem de negative”, a declarat Mihai Caruntu, analist Piete de Capital la BCR. Chiar daca lichiditatea de vineri a fost cu mult peste cea din ultimele sedinte, totalizand tranzactii de 77,8 mil. lei (20,2 mil. euro) pe BVB si RASDAQ, schimburile propriu-zise din piata reglementata au reprezentat doar 8% din aceasta suma. Diferenta a rezultat din vanzarile de obligatiuni, dar si dintr-un deal prin care s-au vandut 29,5% din capitalul Titan Ilfov (MPN), pentru 64,5 mil. lei (16,7 mil. euro). Pachetul tranzactionat este aproape identic cu cel detinut de Loulis International Food Enterprises Ltd., unul dintre actionarii companiei de panificatie. Indicii BVB au inregistrat scaderi usoare vineri, de 0,7% pe BET, si de 1,7% pe BET-FI.
Brokerii: Bursa merge pe lichiditate de avarie si fluctuatii reduse
Publicat la 08.12.2008, 00:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
Radu Mazăre și-a mai luat două plaje în Madagascar. Fostul primar și-a transformat resortul în „eco-lux”

Actualitate
WARO – Watching Romania aduce la București prima ediție a unui eveniment internațional dedicat orologeriei independente

Actualitate
Forța capitalului românesc! Top 100 companii antreprenoriale din România. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri

Actualitate
