“Cred că mai degrabă trebuie să aşteptăm rezultatul din turul doi până să vedem şi ceva reacţii mai serioase pe Bursă. În plus, pieţele americane au închis ziua de vineri indecis, aşa că, luând în considerare aceste două aspecte, nu mă aştept la mare agitaţie în următoarele două-trei zile”, spune Mihai Mureşian, broker la Intercapital Invest. “Se mai diminuează din incertitudine după acest prim scrutin, lucru care va fi de bun augur pentru piaţă chiar şi acum, pe termen scurt. Încheierea alegerilor va fi însă momentul în care vom scăpa de aceste neclarităţi”, a declarat Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.
Săptămâna trecută, indicii Bursei de la Bucureşti au înregistrat fluctuaţii foarte reduse, BET-FI, indicele SIF-urilor, scăzând cu 1,3%, în vreme ce BET, indicele celor mai lichide zece titluri, a urcat cu 0,3%. Media zilnică a valorii tranzacţiilor a fost de 3 mil. euro, cu 52% sub cea de acum două săptămâni.
Brokerii: Noi aşteptăm turul doi al alegerilor
Publicat la 22.11.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
