money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Brokerii străinilor fac tranzacţii mai mari, dar acestea contează mai puţin în piaţă

Publicat la 01.09.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Brokerii străinilor fac tranzacţii mai mari, dar acestea contează mai puţin în piaţă

Luna august a adus o creştere de peste 8% pentru indicele BET, în timp ce SIF-urile au plusat şi mai mult, câştigând în medie aproape 16%. Pe de altă parte, în februarie, cei doi indici au avut fiecare scăderi în jurul a 16%. Brokerii de la KBC, care anul trecut au dominat piaţa, dar de la începutul acestui an s-au confruntat cu o concurenţă puternică din partea altor societăţi, au derulat în august tranzacţii cu acţiuni de peste 19 mil. euro, aproape duble faţă de cele din februarie, dar în acelaşi timp cota de piaţă a firmei a scăzut de la 13% la circa 7%.

O scădere a ponderii tranzacţiilor în piaţă s-a întâmplat şi în cazul altor societăţi precum UniCredit CA IB sau EFG Eurobank, care au în principal clienţi străini, în timp ce cotele de piaţă ale unor brokeri cum sunt cei de la ING sau Raiffeisen s-au menţinut aproximativ egale, în pofida unor rulaje mai mari. În clasamentul general, brokerii de la Raiffeisen şi ING au avut o poziţionare mai bună, datorită unor tranzacţii mai mari cu obligaţiuni.

“Pe piaţa de la noi lipsesc fondurile de investiţii străine speculative. În acelaşi timp, nu se poate vorbi despre o prezenţă puternică a fondurilor care investesc pe termen mediu sau lung până nu se întrevăd semne ale îmbunătăţirii situaţiei la nivel macroeconomic", a declarat directorul uneia dintre cele mai mari societăţi de brokeraj de pe piaţă. În august, pe primul loc s-a aflat societatea de brokeraj BT Securities, cu tranzacţii în jurul a 30 mil. euro. Această societate a intermediat şi tranzacţia prin care unul dintre administratorii Băncii Transilvania (TLV) a vândut din acţiunile băncii, valoarea transferului fiind de 5 mil. euro. BT Securities ar fi ocupat primul loc chiar şi în lipsa acestei tranzacţii, având în vedere diferenţa de peste 10 mil. euro faţă de locul al doilea. O clasare bună în top după tranzacţiile cu acţiuni de pe BVB au avut şi multe alte societăţi axate în principal pe investitorii de retail, IFB Finwest, Carpatica Invest, Tradeville (fosta Vanguard) şi Intercapital Invest, ocupând în ordine locurile de la 4 la 7. Puternic în clasament a urcat brokerul ceh Wood&Co, datorită tranzacţiilor mari cu acţiuni TLV.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite