money.ro
Actualitatemoney.ro

Bruynseels (BCR): Economia României s-a stabilizat, singura direcţie în care poate merge este în sus

Publicat la 24.08.2009, 19:39:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bruynseels (BCR): Economia României s-a stabilizat, singura direcţie în care poate merge este în sus

"Starea (economiei româneşti, n.r.) s-a stabilizat. De aici, singura direcţie este în sus şi vom vedea acest lucru în ultima parte a acestui an şi prima parte din 2010. Pe de altă parte, nu înseamnă că a trecut ce era mai rău pentru companii şi clienţii persoane fizice", a declarat luni şeful Băncii Comerciale Române (BCR), într-un interviu acordat Bloomberg.

Bruynseels a explicat că "din perspectivă macroeconomică, datele statistice vor arăta îmbunătăţiri semnificative" în ultimele trei luni din acest an şi în prima parte din 2010, însă la nivel microeconomic, populaţia şi firmele mici vor întâmpina în continuare dificultăţi.

"Din perspectivă macroeconomică, datele statistice vor arăta îmbunătăţiri semnificative, pe măsură ce înaintăm în trimestrul al patrulea şi în prima parte a anului viitor, în parte şi deoarece în intervalul similar al anului precedent cifrele au fost foarte slabe. Cu toate acestea, la nivel microeconomic, populaţia şi mai ales firmele mici vor avea o perioadă dificilă", a spus preşedintele executiv al BCR.

Tot luni, în cadrul unui interviu acordat CNBC, preşedintele executiv al BCR a răspuns, întrebat despre îngrijorările din piaţă în legătură cu alegerile prezidenţiale din toamnă şi cu o eventuală instabilitate politică în România, că actualul guvern de coaliţie va rămâne "cu siguranţă", cel puţin până la alegeri.

"Ce se întâmplă după alegeri, desigur că nimeni nu ştie. Aşa că hai să aşteptăm să vedem ce se va întâmpla", a completat el.

"România a aplicat, la rândul său, multe dintre măsurile de stimulare a economiei folosite în alte state europene. În colaborare cu FMI, statul român s-a angajat într-un acord de finanţare de 20 miliarde euro, susţinut şi de Comisia Europeană. Trebuie să aşteptăm ca acest medicament să îşi facă efectul şi cred că datele vor fi semnificativ mai bune în ultimul trimestru din acest an", a afirmat Bruynseels, la CNBC.

Preşedintele executiv al BCR a mai apreciat că măsurile anticriză din România, dintre care a amintit programul "Prima Casă", vor începe să readucă încredere în piaţă.

"Iar încrederea este un factor esenţial", a spus el.

În acelaşi timp, întrebat dacă se aşteaptă ca preţurile pe piaţa imobiliară din România să mai scadă, după corecţia din prima parte a acestui an, Bruynseels a afirmat că programul "Prima Casă" este un factor stabilizator pentru acest sector.

"Pentru locuinţele mai ieftine va avea loc o stabilizare, iar preţurile vor deveni mai abordabile", apreciază şeful BCR.

În acelaşi timp, el a subliniat că ajustarea economică, de la o creştere de 7% în 2008, la o contracţie a PIB estimată la 8% pentru anul acesta, a presupus un efort "imens", fiind nevoie de timp pentru redresare.

Referitor la perspectivele pentru nivelul creditelor neperformante, Bruynseels se aşteaptă la o îmbunătăţire pe segmentul împrumuturilor acordate populaţiei, în condiţiile în care acordul de finanţare externă, încheiat de România cu FMI şi UE, a dus la stabilizarea cursului de schimb.

"Cred că perspectivele sunt pozitive pentru persoanele fizice, pentru că programul cu FMI a dus la stabilizarea cursului de schimb, ceea ce a ajutat mult clienţii, în special în cazul creditelor în euro garantate ipotecar. Începem să vedem o revenire la normalitate pe acest segment", a mai declarat Dominic Bruynseels, pentru Bloomberg.

Pe de altă parte, el estimează că, pe segmentul creditelor pentru companii, nivelul neperformantelor va continua să crească.

"Pe corporate, cred că nivelul creditelor neperformante va continua să crească şi în prima parte din 2010, deoarece bilanţurile companiilor au fost afectate de problemele din ultimul an, iar ratingurile acestor entităţi s-au deteriorat, ceea ce va determina o creştere a provizioanelor", a precizat şeful BCR, la CNBC.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite