“Au fost acordate deja peste 400 de credite reprezentantilor din sectorul medical, in valoare totala de 14,8 milioane de euro. In plus, divizia are agentii bancare dedicate sectorului medical, fiind prezenta in cateva dintre cele mai importante centre medicale din tara, precum Cluj-Napoca, Iasi, Targu Mures si Oradea”, a declarat directorul general al Bancii Transilvania, Robert C. Rekkers. Divizia pentru medici se adreseaza persoanelor fizice si juridice. Oferta Bancii Transilvania cuprinde pachete de produse dedicate, “Rezident”, “Specialist” si “Praxis”, precum si consultanta financiara si contabila printr-o retea de parteneri specializati.
“Prospectam si alte piete in care sa dezvoltam noua noastra linie de afaceri si vom raspunde feedback-ului primit din diferite orase. Pana la sfarsitul anului, echipa diviziei va numara 125 de medici si consultanti financiari. Urmatorul pas este deschiderea unei agentii Divizia pentru medici in Craiova, tot in luna februarie, iar pana in aprilie, in Timisoara si in Bucuresti”, a adaugat Robert Rekkers. Banca Transilvania a afisat, pentru anul 2007, un profit net de 94,3 milioane de euro - calculat la cursul de la finalul anului, de aproape trei ori mai mare decat rezultatul din 2006, in timp ce activele bancii au crescut cu peste 70%, la 3,84 miliarde euro, potrivit rezultatelor preliminare trimise Bursei de la Bucuresti. De asemenea, Banca Transilvania s-a inscris, in 2007, prin parteneriatul cu firma olandeza Aegon, in cursa pensiilor private obligatorii, infiintand compania BT Aegon.
Agentii
BT are agentii bancare dedicate sectorului medical, fiind prezenta in cateva dintre cele mai importante centre medicale din tara





