Ca orice casă a ceaiului din Taipei, Xiaoman Hsieh nu are nici un semn luminos la intrare. Pare doar o locuinţă, printre atâtea, pe strada Taishun, la câţiva paşi distanţă de National Taiwan Normal University. Ca să o găseşti ai două variante: fie te ghidezi după studenţii străini care împânzesc zona, veniţi la Taipei să înveţe dialectul mandarin, limba oficială a insulei, fie îţi ascuţi simţurile şi urmezi aroma de ceai fierbinte – verde, negru şi oolong (numele provine de la chinezescul wu long, adică dragonul negru) sunt cele mai populare sortimente – pe care îl poţi bea apoi din ceşti tradiţionale chinezeşti.
Ceremonii. Dar odată ce ai intrat în micul local, s‑ar putea să rămâi pentru mai mult de o ceaşcă, pentru că Xiaoman Hsieh este unul dintre puţinele locuri din Taipei unde servirea ceaiului este adusă la rang de artă. Iar ceainăria localnicei Xiao Man, care s‑a născut în casa în care acum îşi desfăşoară afacerea, este dincolo de orice o metaforă a acestei capitale chineze despre care se vorbeşte mult mai puţin comparativ cu Beijing.
Mica insulă democrată, cu o populaţie similară României (circa 23 de milioane de locuitori), nu poate concura marele stat comunist cu peste 1,3 miliarde de cetăţeni la capitolul ceaiuri. De fapt, ceremonia de servire a ceaiului a reînceput să conteze pentru taiwanezi abia de două‑trei decenii. Şi este departe de a fi considerată o artă atât de importantă pe insulă. Cum a ajuns odată cel mai mare exportator de ceaiuri să fie mai degrabă interesat de băuturi îmbuteliate pe bază de ceai şi lapte decât de o artă străveche?
Transformări. Industria taiwaneză a ceaiului a început să se schimbe în a doua jumătate a anilor ’70, când exporturile au scăzut, iar consumul intern a crescut. În 1895, ceaiul era cel mai important produs de export pentru Taiwan, iar SUA erau principala piaţă de desfacere, cu peste 80% (7,25 milioane kilograme) din total. Restul lua drumul Europei. În prezent, America nu mai este atât de interesată de arta ceaiului; segmentul de ice‑tea (băutura răcoritoare) reprezintă aproape 85% din întreaga piaţă. Taiwan este în continuare printre primii exportatori, dar cu circa 1-2% din totalul mondial. Spre comparaţie, Kenya şi China exportă împreună circa 45% din total, adică 763 de milioane de kilograme.
În imediata apropiere a pieţei de noapte Shida, Xiao Man vinde doar o mică parte din aceste ceaiuri. A început să fie interesată de industrie cu mai bine de 15 ani în urmă, dar a intrat în afaceri de‑abia acum cinci ani. Ea a transformat casa în localul de acum, unde serveşte în fiecare zi în jurul prânzului 15–20 de persoane. Tot aici, absolventa de design vestimentar predă acum lecţii pentru a forma maeştri în ceremonia de servire a ceaiului. Majoritatea studenţilor sunt japonezi, aşa că materia principală a cursurilor este tehnica niponă, cunoscută în Taiwan de mai bine de un secol, mica insulă fiind colonie japoneză începând cu anul 1895 şi până la sfârşitul celui de‑Al Doilea Război Mondial.
La câţiva paşi de Xiao, într‑o intersecţie, Lilly a amenajat un mic magazin unde serveşte în aceeaşi perioadă a zilei peste 50 de pahare de Bubble Tea. În timpul anului universitar, când studenţii bat la pas aleile, poate să vândă chiar mai mult. „Nu ştiu dacă preţul mic (pe stradă costă 40 de dolari taiwanezi, adică aproximativ un euro – n.r.), gustul unic (principalele ingrediente sunt lapte, ceai şi boabe de tapioca – n.r.) sau poate explozia de culori în care îl servim sunt în spatele popularităţii ceaiului nostru, dar mă bucur că se vinde“, spune taiwaneza, în timp ce măsoară din ochi cantitatea necesară de „perle“ de tapioca pentru un ceai rece. Pentru ceea ce face, Lilly nu a urmat nici un curs de specializare, ci doar un training de o săptămână în cadrul unui lanţ de ceainării urbane.
Nu există o statistică actualizată a numărului de magazine unde se vinde Bubble Tea, dar reprezentanţii TAITRA (Taiwan External Trade Development Council) estimează că sunt sute de astfel de locuri, în timp ce adevăratele ceainării, unde ceremonia servirii ceaiului este o practică obişnuită, sunt de ordinul zecilor.
Cert este că Bubble Tea, al cărui preţ nu depăşeşte contravaloarea a doi euro nici în reţele specializate şi este vedeta pieţelor de noapte din Taipei, deschise de la cinci după-amiază până spre dimineaţă, a devenit deja un important brand de ţară peste hotare. „Este o nebunie cu băutura taiwaneză în Berlin“, spune Janez, un tânăr german de 30 de ani, care urmează cursuri de doctorat în infrastructură în Taipei. „Toată lumea se întreabă mai întâi ce este şi de unde vine, iar apoi rămân surprinşi când află că taiwanezii, pe care îi asociază cu industria IT, sunt vinovaţii“, detaliază el.
Bule europene. Bubble Tea a trecut graniţele Taiwanului şi a ajuns să fie un hit în toate ţările unde s‑au aventurat investitorii. Printre ultimele „victime“ este Irlanda. Aici, trei europeni au deschis, la începutul verii, primul magazin din Dublin unde se prepară Bubble Tea, Bubblecity şi au deja planuri pentru extinderea naţională şi chiar peste graniţe, potrivit publicaţiei „Taipei Times“. Şi totul fără ca măcar unul dintre ei să fi gustat vreodată băutura preparată la ea acasă. Karl Mulvee, Ronan Murphy şi Ivano Cafolla au băut celebrul ceai la Londra.
Dar cea mai reprezentativă piaţă pentru noua afacere este Germania. De altfel, aceasta este principala ţară europeană unde investitorii taiwanezi îşi duc businessul atunci când vor să testeze intrarea pe continent. Regula se aplică indiferent de industrie. Dacă facem o comparaţie cu domeniul în care Taiwanul concurează cu adevărat de la egal la egal cu China, tehnologia, prima ţară unde a intrat Just Mobile, o companie ce produce accesorii pentru telefoane mobile şi tablete, cu acţionariat taiwanez şi german, a fost, nici o surpriză, Germania. Aici este în continuare principala piaţă de desfacere europeană pentru companie, unde realizează 40–45% din vânzările totale. „Este singura piaţă din Europa unde nu avem nici o problemă, unde nu simţim o scădere a consumului“, spune Erich Huang, Managing Director şi coproprietar Just Mobile.
Iar opiniile lui Huang despre Germania sunt susţinute de un studiu al companiei de cercetare şi analize de piaţă GfK, prezentat luna trecută în cadrul IFA Berlin 2012, cel mai important târg european de electronice şi electrocasnice. Un exemplu: deşi consumatorii europeni sunt reţinuţi în a face achiziţii majore de electronice, în Germania piaţa de profil este în creştere cu 8,5%, iar până la sfârşitul anului, din cele 38 de milioane de televizoare ce se vor vinde pe continent, 10 milioane vor fi vândute în Germania.
Revenind la ceai, Germania a fost prima alegere şi pentru cel mai mare lanţ de magazine taiwaneze în care se vinde Bubble Tea, Chen En. Acesta, înfiinţat în 1983 – cam atunci se estimează că au fost făcute şi primele ceaiuri cu tapioca chiar de către fondatorul brandului Chen Shih, Liu –, este prezent acum din Germania şi Ucraina până în Indonezia şi Hong Kong şi realizează venituri totale de peste zece milioane de dolari, potrivit companiei.
Într‑un interviu acordat ziarului britanic „Daily Mail“, un alt om de afaceri de pe această piaţă, Assad Khan, coproprietarul reţelei Bubbleology, care vinde acelaşi produs în Europa, spunea că Bubble Tea va schimba pentru totdeauna modul în care vom savura în viitor ceaiurile. Primul magazin din reţeaua sa a fost inaugurat la Londra anul trecut în aprilie, în urma unei investiţii iniţiale de 175.000 de lire. Până la sfârşitul lui 2013, Assad Khan şi partenerii lui plănuiesc să se extindă şi în America Latină, ceea ce ar trebui să genereze venituri totale de 4,5 milioane de lire, potrivit estimărilor companiei. Bubbleology a început deja să atragă atenţia investitorilor, iar Khan este foarte optimist, afirmând că brandul lui va reprezenta, în ce priveşte popularizarea ceaiului, ceea ce este lanţul american Starbucks pentru cafea.
Xiao Man, maestra în ceremonia de servire a ceaiului din Taipei, nu îşi propune să mai deschidă nici un alt magazin până la sfârşitul aceluiaşi an 2013, mulţumindu‑se cu cele două pe care le are acum în oraşul natal. Iar numele său va fi pronunţat în afara insulei ce adăposteşte micuţa Republică China doar când va mai fi invitată în Germania să oficieze, aşa cum o face de câteva ori pe an, ceremonii private.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
