Astfel, centrul Bucureștiului nu va mai fi împărțit între cele șase sectoare, ci va deveni o unitate administrativă separată condusă de un singur primar. Propunerea arhitecților intră în dezbatere, miercuri, la Comisia de Urbanism a Capitalei, scrie B365.ro.
“Problemele centrului Capitalei sunt diferite de cele din restul orașului și trebuie gestionate diferit, iar actualele sectoare sunt cam mari”, spune arhitectul-șef al Capitalei, Gheorghe Pătrașcu. Soluțiile la aceste probleme au venit în urma Auditului Dezvoltării Urbane în București 1990-2010. Mai exact, arhitecții propun o nouă hartă a Bucureștiului care ar permite o mai bună gestionare a orașului din punct de vedere urbanistic. Vezi noua hartă a Bucureştiului pe B365.ro
Capitala are nevoie și de noi granițe, spun arhitecții. “Tot ce e interiorul căii ferate și a șoselei de centură ar trebui să facă parte din București”, susține arhitectul-șef. Mai exact, este vorba de teritorii aflate astăzi integral sau parțial în Otopeni, Voluntari, Pantelimon, Popești-Leordeni, Bragadiru, Măgurele, Dobroești, Glina, Jilava și Chiajna. Noile suprafețe ar putea fi integrate în teritoriul Capitalei tot sub forma unor sectoare. Citeşte mai mult pe B365.ro


