Bucureştiul are pentru prima dată un pavilion propriu la târgul imobiliar de la Cannes
Publicat la 10.03.2008, 13:12:17
Salonul internaţional al industriei imobiliare MIPIM 2008 aşteaptă în această săptămână peste 28.000 de vizitatori din 85 de ţări şi reuneşte investitori, brokeri de investiţii, companii de consultanţă, arhitecţi şi reprezentanţi ai administraţiei locale din întreaga lume. Cea de a 19-a ediţie a Târgului internaţional al companiilor din industria imobiliară se va derula între 11 pe 14 martie şi vine pe fondul crizei imobiliare care a lovit mai multe ţări.
Ţara cel mai bine reprezentată este Marea Britanie, cu peste 1.700 de expozanţi, urmată de Franţa, cu peste 1.200 şi Germania cu peste 700. Un număr mare de companii va reprezenta Rusia: 500 de expozanţi, în creştere cu 13 procente comparativ cu ediţia de anul trecut. 2008 a adus şi câteva prezenţe-surpriză precum Albania, Iran, Panama, Peru, Nicaragua, Malaezia sau Liechtenstein.
Şi pentru România este o ediţie specială. Bucureştiul va avea, în premieră, pavilion propriu la Târgul Imobiliar de la Cannes, unde vor fi prezentate proiecte importante precum cel de management al traficului, unele de dezvoltare urbană în parteneriat public-privat, dar şi planuri ale societăţilor comerciale din sectorul imobiliar.
De la MIPIM nu vor lipsi nici investitorii internaţionali: sunt aşteptaţi peste 6.600 de reprezentanţi, cu 15% mai mulţi decât în 2007. Vor fi prezente de asemenea aproximativ 1.000 de firme de arhitectură şi de design urban, alături de 800 de directori ai unor mari companii şi peste 150 de primari din 25 de ţări.
Joia va fi consacrată dezvoltării durabile, sectorul construcţiilor fiind considerat o sursă principală de emisii de CO2. Sectorul hotelurilor şi turismului va avea o zi specială, cu mai multe conferinţe pe tema oportunităţilor de investiţii în regiuni precum Rusia, Orientul Mijlociu, Marocul sau Egiptul.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
