Cele câteva zeci de hărţi online realizate de Comisia Europeană şi de Agenţia Europeană de Mediu îţi arată în detaliu sursele poluării din fiecare loc din Europa (poluare industrială, rezultată din traficul auto, din agricultură, navigaţie sau aviaţie), dar şi substanţele toxice care le pun oamenilor în pericol sănătatea - oxizi de azot (NOX), dioxid de sulf (SO2), monoxid de carbon (CO), amoniac (NH3) şi particule de praf mai mici de 10 microni (PM10 - care ucid anual 200.000 de europeni.
Din cauza prafului care depăşeşte concentraţia maximă admisă de 50 micrograme/mc/zi, în 15 zone din ţară, Comisia Europeană a declanşat deja procedura de infringement asupra României. În hărţile online realizate de Comisia Europeană, concentraţia fiecărei substanţe periculoase din aer este reprezentată printr-o culoare - de la verdele care îţi spune că totul este în regulă sau la galbenul care indică o poluare uşoară, la portocaliul care arată că poluarea este destul de gravă sau la roşul care îţi atrag atenţie că sănătatea oamenilor e pusă serios în pericol. Hărţile le permit europenilor să localizeze agenţii poluanţi din aer pe sectoare de 5 km pe 5 km. Citeşte mai mult pe www.mediafax.ro
Bucureştiul, cel mai poluat oraş din ţară
Publicat la 28.05.2011, 10:11:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



