Într-un top al randamentelor înregistrate pe piaţa spaţiile de birouri, Bucureştiul se află pe locul 3 la nivel european, fiind depăşit doar de Moscova şi Sofia. În trimestrul I din 2008, Capitala României a oferit o rată de profit de 6,8%. Potrivit un raport al companiei de consultanţă Atis Real, cele mai bune profituri din Europa s-au înregistrat în Moscova, unde randamentul unei investiţii într-o clădire de birouri a fost de 7,5%. Şi bulgarii sunt un pic înaintea noastră, cu yielduri de 7%.
Următoarele în topul randamentelor pe segmentul de office sunt Atena, cu 6%, Bratislava, cu 5,8% şi Budapesta, cu 5,75%. Cele mai mici rate de profit sunt în centrul Parisului, în Berlin şi la Madrid, acestea variind între 4,5 şi 4,7%.
Disproporţia dintre cerere şi ofertă a făcut ca pe diferitele segmente ale pieţei imobiliare bucureştene ranadamentele să scadă. Consultanţii de la AtisReal spun că în ultimele două trimestre ale lui 2007 ratele de profitabilitate pe sectorul de office au înregistrat cel mai scăzut nivel, 6,3 – 6,5%. Acestea şi-au revenit însă în semestrul I din 2008, când au crescut spre 6,8%. Nivelul este comparabil cu cel din prima parte a anului trecut.
Profiturile ceva mai ridicate s-au obţinut pentru birourile de clasă B, ele variind între 7,2% şi 7,5%. În schimb, randamentele pe segmentul industrial au scăzut în 2007, pentru ca anul acesta să ajungă la 8.0-8.5%. Pe sectorul de retail, randamentele sunt în stagnare, menţinându-se pe tot parcursul anului la nivelul de peste 7%.
Bucureştiul ocupă locul trei în Europa la randamentul spaţiilor de birouri
Publicat la 09.06.2008, 11:07:49
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
