money.ro
Actualitatemoney.ro

Bugatti Veyron - cea mai scumpa masina de serie din lume

Publicat la 22.09.2006, 18:52:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bugatti Veyron - cea mai scumpa masina de serie din lume

Nu se numesc nici Ferrari, nici Bentley şi nici Lamborghini. Aceste maşini par banale în comparaţie cu Bugatti Veyron. Cel puţin aşa susţin cei de la Forbes care au întocmit topul celor mai scumpe maşini de serie din lume. Din lista primelor zece nu lipsesc însă mărci cu tradiţie, precum Porsche sau Mercedes, dar apar şi câţiva necunoscuţi. În alcătuirea topului au fost luate în considerare doar automobile de serie, disponibile la vânzare, nu prototipuri sau modele realizate la comandă.

Wolskvagen, proprietara Bugatti şi-a propus să producă o maşină demnă de cartea recordurilor. Asa a aparut Bugatti Veyron, ocupanta locului 1 în topul celor mai scumpe maşini de serie din lume. Fără taxe, preţul este de un milon de euro. Costul de fabricaţie: cinci miloane de euro. Locul doi este ocupat de Pagani Zonda, produs manual în doar 40 de unităţi. Fiecare model este unic şi respectă întocmai pretenţiile proprietarilor. Preţul fără taxe este de 561.000 de euro.

Urmează SSC Ultimate Aero, o creaţie americană. Preţul este de 550.000 de euro. Proiectată pentru a întruni standardele maşinilor de curse, Leblanc Mirabeau este ultima creaţie a companiei elveţiene Wysstec. Maşina costă 543.000 de euro, preţ ce o clasează pe locul patru în top.

Un adevărat supercar, Saleen S7, pe locul 5, este capabilă de viteze de peste 321 de km/ora şi demaraje de la 0 la 100 de km pe oră în mai puţin de trei secunde. Costă 535.000 de euro. Prestigiosul model Koeningsegg CCR, are caroseria din fibră de carbon. Preţul de achizitie al acestui supercar este de 458.000 de euro şi ocupă în clasament un bine meritat loc şase. Mercedes SLR McLaren beneficiază de toată experienţa constructorului german, iar preţul este pe masură: 380.000 de euro.

Maybach 62 este un sedan ultra luxos realizat tot de Mercedes. Acest model redefineşte noţiunea de lux şi costsă 376.000 de euro. Porsche Carrera GT este un roadster atragator, ca design şi ingenios, din punct de vedere tehnic. Preţul unei astfel de bijuterii este de numai 370.000 de euro. Ultima poziţie este ocupată de Maybach 57 S. Modelul se bucură de luxul cu care compania şi-a obişnuit clienţii. Preţul pentru cei interesaţi: 362.000 de euro.  

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite