Guvernul trimite astăzi Parlamentului trei pachete de legi care vor reforma educaţia, salarizarea în sistermul bugetar şi organizarea administraţiei publice, legi pe care Executivul intenţionează să-şi asume răspunderea. Cu toate acestea, reprezentanţii sindicatelor susţin că aceste trei acte normative sunt departe de a fi finalizate şi, pe lângă amendamentele pe care le vor depune în Parlament, ameninţă cu proteste la nivel naţional în perioada următoare, principala nemulţumire fiind modul în care au fost stabiliţi coeficienţii din legea salarizării.
"Această lege a fost făcută fără cap şi fără să existe o corelare între funcţiile de acelaşi nivel şi cu aceleaşi studii. Există exemple în grilă în care un medic veterinar câştigă mai mult decât un medic primar sau când pentru funcţii cu studii de scurtă durată se acordă salarii mai mari decât pentru cele cu studii de lungă durată", a explicat pentru Business Standard vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Valeriu Smadu.
Magistraţii, care au fost cei mai nemulţumiţi de salariile calculate după noua grilă şi care au reuşit să convingă Executivul să păstreze în noua lege sporul de stres, de 50%, şi pe cel de confidenţialitate, de 15%, după ce în varianta anterioară le diminuase considerabil, vor continua protestele declanşate săptămâna trecută, cerând tratament egal cu al celorlalte puteri în stat.
La rândul lor, angajaţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au reuşit să obţină coeficienţii solicitaţi, la negocierile care au continuat şi ieri, la Guvern, după ce au ameninţat că vor bloca activitatea în consulatele României din toată lumea.
"În forma finală a legii nu exista funcţia de consul, pe care am cerut să o introducă în grilă. Am cerut, de asemenea, poziţionarea funcţiei de ambasador la acelaşi nivel cu celelalte funcţii de demnitate publică", a mai spus Smadu.
El a admis însă că mai există detalii care îi nemulţumesc, dar pe care speră să le îndrepte prin amendamente, în cele zece zile în care legea va fi în dezbatere în Parlament. Angajaţii serviciului de ambulanţă nu au reuşit să obţină însă salariile cerute prin noua lege a salarizării, motiv pentru care ameninţă că miercuri vor organiza mitinguri în toate judeţele din ţară, fără a perturba asigurarea serviciilor de urgenţă.
Deşi preşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Petcu, a fost singurul lider sindical care s-a declarat mulţumit de coeficienţii stabiliţi pentru personalul sanitar, alte organizaţii sindicale din sănătate ameninţă, alături de sindicatele cadrelor didactice, cu proteste care “vor duce la răsturnarea Guvernului”.
Bugetarii, ultima speranță: “Să ne mărească Parlamentul salariile!”
Publicat la 06.09.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
