Comisiile reunite de buget finanţe au votat, luni, cu 17 voturi pentru şi 10 împotrivă, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat, urmând ca săptămâna viitoare atât proiectul legii bugetului de stat cât şi cel al asigurărilor sociale de stat să fie dezbătute în plenul Parlamentului.
Parlamentarii au votat bugetul asigurărilor sociale de stat în forma propusă de Guvern.
Fondul pentru sănătate va fi de 12,86 miliarde lei, în 2007, în creştere cu 32% faţă de suma alocată, până în prezent, în 2006, inclusiv în urma majorărilor obţinute prin rectificări bugetare.
Bugetul de pensii va fi, potrivit proiectului de buget pentru 2007, de peste 21,2 miliarde lei, cu 15,7% mai mult decât a primit pe tot parcursul acestui an.
Bugetul asigurărilor de şomaj va totaliza 2,5 miliarde lei, cu 16,3% mai mult faţă de anul acesta.
Contribuţiile de asigurări ar urma să scadă cu 2%, în 2007, pentru angajator, fiind diminuate astfel: cu 0,25% la pensii, 0,5% la asigurări de accidente şi boli profesionale, 0,25% la şomaj şi 1% la sănătate.
Bugetul asigurarilor sociale de stat a fost votat in forma propusa de Guvern
Publicat la 06.11.2006, 17:14:13
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
