"Bugetul cercetării în 2013 este de 1.688.290.000 lei. Din aceşti bani, 561.771.000 lei sunt pentru proiectul ELI-NP al laserului de la Măgurele. Proiectul Idei are, anul acesta, 114.905.000 lei, mai puţin decât în alţi ani, însă sumele au fost redistribuite altor proiecte, deficitare la acest capitol, precum «Resurse umane», pentru susţinerea tinerilor cercetători şi dezvoltarea carierei ştiinţifice, «Inovare», pentru creşterea capacităţii de inovare, dezvoltare tehnologică şi asimilare a rezultatelor cercetării, «Parteneriate», pentru rezolvarea unor probleme complexe în medicul socio-economic, şi «Capacităţi», de finanţare a infrastructurilor de cercetare şi participare în programe internaţionale", a explicat marţi, pentru MEDIAFAX, ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea CMihnea Costoiu

 

Ministrul a mai spus că, în pofida criticilor primite din partea unor membri ai Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) privind reducerea fondurilor pentru proiectul Idei, rata de finanţare a acestui proiect a fost, în perioada 2011-2012-2013, de 58 la sută din valoarea totală a secţiunii lansate în 2011, faţă de numai 37 la sută din valoarea secţiunii lansate în 2008, în perioada 2009-2010-2011.

 

"Din păcate, cercetătorii au fost amăgiţi anterior, în mandatul ministrului Daniel Funeriu, că vor avea avea competiţii pentru proiecte de două miliarde de lei. Au antamat un buget pe care nu îl aveau. Aberant! Această sumă reprezenta bugetul cercetării pe doi ani. Noi, în 2013, avem un buget de peste 1,6 miliarde de lei pentru că peste 500 de milioane de lei sunt pentru Laserul ELI-NP de la Măgurele, cel mai mare proiect ştiinţific din România", a mai spus Costoiu.

 

Reprezentanţii Minsterului Educaţiei şi cei ai Patronatului Român din Cercetare şi Proiectare s-au întâlnit, luni, pentru examinarea problemelor de fond ale derulării activităţilor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică (C-D), în perioada imediat următoare şi pe întreg anul 2013.

 

"S-a convenit de comun acord asupra faptului că măsurile propuse de minister pentru finanţarea în 2013 a activităţilor de C-D asigură folosirea cu maximă eficienţă a fondurilor alocate şi în acelaşi timp, reprezintă măsurile optime, în condiţiile date", s-a arătat într-un comunicat remis MEDIAFAX de Patronat.

 

Pe de altă parte, surse oficiale au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că unii membri ai CNCS care au demisionat au proiecte în derulare coordonate de CNCS. Aceştia sunt, potrivit surselor citate, Gabriel Bădescu, Gabriel Ciobanu, Ion Grosu, Valeriu Moldoveanu, Flavius Viaceslav Solomon, Gabriela Cârja, Alexandru Kristaly, Gabriela Râpeanu şi Emil Alexandru Brujan.