money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale au fost adoptate de Parlament

Publicat la 20.02.2009, 14:39:56

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale au fost adoptate de Parlament


Votul final a venit în cea de-a patra zi de dezbateri. Parlamentarii au lucrat, în tot acest timp, de la ora 9 la 24. Discuţiile au fost aprinse din cauza sutelor de amendamente înaintate de liberali.

Acestea au fost însă, respinse pe bandă rulantă de reprezentanţii Partidului Democrat Liberal şi de cei ai Partidului Social Democrat. Bugetul asigurărilor sociale a fost şi el adoptat în forma venită de la comisii.

Documentul a fost votat cu 238 de voturi pentru şi 52 împotrivă. Liderii social-democraţi au ţinut să sublinieze că bugetul de stat pe 2009 nu este un răspuns la criza economică ci un prim-pas pentru atenuarea unor efecte dramatice.

"Adevărăta provocare este ca acesti bani, care sunt mai puţini decât am sperat cu toţii, să fie cheltuiţi cu transparenţă, rigurozitate şi cu extrem de mare disciplină, la nivel ministerial şi la nivel de administraţie publică locală. Din punctul nostru de vedere, al PSD, nu reprezintă răspunsul complet la criza economică", a declarat Mircea Geoană, preşedintele PSD.

"Acest buget nu are alături un plan consistent anti-criză", este de părere Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte PNL
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite