Proiecţia bugetară la Ministerul Finanţelor Publice pentru 2011 este de 2,85 miliarde lei, în creştere faţă de execuţia preliminată pe 2010, care este de 2,53 miliarde lei.
"În bugetul Ministerului Finanţelor Publice - 'Acţiuni generale', la titlul 'Cheltuieli de personal' este prevăzută o sumă globală, din care, prin hotărâre a Guvernului pot fi majorate cheltuielile de personal prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite bugetare aferente creşterilor salariale stabilite pentru anul 2011", se menţionează în proiectul de buget pe 2011.
Pentru "Bunuri şi servicii", Ministerul Finanţelor are prevăzută o sumă de 99,53 milioane lei pentru 2011, în creştere cu 2,27% faţă de acest an.
De asemenea, cheltuielile judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale, ar urma să scadă în 2011 cu 11,63%, la 45,9 milioane lei.
Totodată, la capitolul "Programe finanţate în cadrul facilităţii Schengen", sumele alocate vor scădea cu 86,05%, la 89.000 lei (de la nivelul de 638.000 lei în 2010).
Bugetul Ministerului Finanţelor pentru 2011 va creşte cu 12,76%, la 2,85 miliarde lei
Publicat la 27.11.2010, 18:49:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
